Scrieri

scrieri1

scrieri2Soarta unui comic-voiajor este să călătorească neobosit, cu ochii mereu atenţi la lumea ce-l înconjură. Asemenea turistului care nu păstrează egoist, numai pentru el, cele văzute de-a lungul peregrinărilor, un comic-voiajor va povesti tuturor minunăţiile şi ciudăţeniile vieţii. O va face în felul său, dulce-acid, expunând public fotografii cu tentă ironică, pentru ca, văzându-le, oamenii să reflecteze mai mult asupra propriei lor imagini. Căci modesta aspiraţie a unui comic voiajor este să retuşeze în bine nu fotografia ci subiectul ei.

scr3Şofer-pieton-agent de circulaţie.Iată triunghiul fatidic al reţelelor rutiere, personajele fundamentale ale marii epopei moderne a secolului XX, pe care, cu voia dumneavoastră, îmi îngădui să o numesc AUTO-STORY… Acestea fiind zise, să ne exprimăm satisfacţia că, în tematica aleasă de noi le suntem superiori lui Homer, lui Dante şi chiar lui Shakespeare, scriitori cu oarecare filon epopeic şi dramatic, dar total ignoranţi la capitolui auto. Aşadar vom semnaliza stânga, cum scrie la regulament, şi vom demara ieşind în lumea largă şi veselă a automobilului.

scr4Prin cele două volume de versuri – LUPUL CARE A UITAT PROVERBELE şi POVEŞTI CU POZE ŞI POZNE –
destinate copiilor domnul Dan Ursuleanu demonstrează reale calităţi poetice, stăpânirea tehnicii literare, a limbii, a metaforei, reuşind să-i captiveze pe cei mici cu incontestabila sa vocaţie, aceea de fin umorist.
Apropiindu-se cu dragoste şi înţelegere de fabuloasa lume a naturii, redescoperind eroi şi măiestre poveşti în modalităţi cu distincte nuanţe originale, autorul reuşeşte să participe nemijlocit la modelarea spirituală şi afectivă a odraslelor noastre.
Eliberarea fanteziei din corsetele dogmatismului rigid, discreta şi fluida intervenţie a informaţiei concrete, plastica imaginii şi a expresiei literare, graţia umorului şi satira necruţătoare sunt, fără doar şi poate, tot atâtea elemente notabile care pledează în favoarea domnului Dan Ursuleanu, obligându-ne să-i recunoaştem autenticitatea talentului.
Suita schiţelor sale umoristice, apărute în două volume de proză scurtă CARTEA DE VACANŢĂ : UMOR PE PATRU ROŢI şi COMIC-VOIAJOR , impregnate nu de puţine ori cu explozive descărcări satirice, ne frapează în primul rând prin varietatea temelor abordate. Dotat cu un remarcabil spirit de observaţie, domnul Ursuleanu îşi alege „pacienţii” supuşi complexelor analize cu pasiunea unui psiholog modern, abordând acel surâs amuzat chiar şi în cele mai tragice situaţii. Asta nu-l împiedică să fie din când în când sarcastic, dezvăluind cititorilor defectele şi slăbiciunile omeneşti, degradarea valorilor culturale şi umane din perioda dictaturii comuniste. Să nu uităm, volumele au fost tipărite în 1981 şi 1987.
Gama variată a efectelor comice-apărute în jocul permanent contradictoriu al speranţelor şi al realităţii obiective-satira usturătoare sau grotescul, fineţea amuzamentului interior, dau colorit şi savoare tuturor personajelor puse de autor sub “lupa” inteligenţei şi a propriei sale experienţe de viaţă. Dacă adăugăm la toate acestea şi verva, nu de puţine ori cuceritoare, dialogurile spumoase şi acurateţea portretelor, putem îndrăzni să afirmăm cu ceritudine că domnul Dan Ursuleanu şi-a conturat personalitatea scriitoricească.

Scriitorul ROMULUS BĂRBULESCU, 1990

scr5